Info Pacienti

aug. 122013
 

OtitaOtita externa reprezinta inflamatia conductului auditiv extern (urechea externa este formata din pavilionul auricular si conductul auditiv extern CAE). Ea poate avea evolutie acuta (de scurta durata : cateva zile), recurenta sau cronica (mai mult de 3 luni). Poate fi difuza (cea despre care vom vorbi in continuare) sau localizata (furunculul de CAE).

Agentii etiologici ai otitei externe acute sunt bacteriile (Pseudomonas Aeruginosa si Staphylococcus aureus in cea mai mare parte a cazurilor) si fungii (Candida albicans si Aspergillus).

Factorii favorizanti sunt:

– umezeala excesiva ( frecvent intalnita in sezonul estival, mai este numita si “otita de piscina”),

– traumatismele locale (gratajul frecvent si agresiv, indepartarea dopului de cerumen in mod necorespunzator)

-purtarea unei proteze auditive si a castilor intraauriculare

Simptomatologia in otitele externe bacteriene este dominata de durerea intensa care se exacerbeaza la atingerea pavilionului si la miscarile de masticatie. Durerea se acompaniaza de hipoacuzie(scaderea auzului), senzatia de plenitudine auriculara, otoree (secretii auriculare) si, uneori, de tinitus (zgomote auriculare). Uneori poate aparea adenopatie satelita(retroauriculara, parotidiana sau laterocervicala superioara).

In otitele externe fungice, numite otomicoze, simptomul initial este pruritul, durerea si hipoacuzia aparand ulterior.

La pacientii imunodeprimati si la diabetici varstnici otita externa poate prezenta o evolutie cu adevarat dramatica, fiind numita si otita externa maligna.

In functie de agresivitatea germenelui, imunitatatea pacientului sau tratament necorespunzator, pot aparea si semne generale (febra, stare toxica) sau complicatii locale (celulita periauriculara, pericondrita, condrita, stenoza de CAE).

Investigatii suplimentare nu sunt necesare. Daca pacientul se prezinta la medic inainte de orice aplicatie locala se poate recolta o secretie auriculara pentru examen bacteriologic si micologic.

Tratamentul este in primul rand local: aspiratia secretiilor si instilatii cu solutii de antibiotic cu spectru larg si antiinflamator steroidian in cele bacteriene si solutii antifungice in otomicoze. Este foarte important ca pacientul sa se prezinte la medic si sa primeasca tratament adecvat deoarece instilatiile cu solutii auriculare necorespunzatoare pot agrava simptomatologia si prelungi evolutia bolii. Se evita patrunderea apei in ureche si se incearca uscarea CAE cu aer cald. Se administreaza antiinflamatoare nesteroidiene si antialgice pe care generala. In cazul aparitiei semnelor generale (febra) si regionale (adenopatie) este indicat si tratamentul antibiotic pe cale generala,acesta fiind ales de catre medic in functie de antibiograma sau, daca aceasta lipseste, de sensibilitatea cunoscuta a germenilor cel mai frecvent implicati.

Otita externa cronica are diferite etiologii:

-dermatita de contact ( sampon, sapun, fixative, olive de la protezele auriculare)

-psoriazis sau dermatite sistemice

-otita externa seboreica

-otita externa ca si complicatie a unei otite medii supurate cronice .

In primele 3 cazuri tratamentul este prescris in colaborare cu medicul dermatolog, iar in cel din urma caz tratamentul este cel al otitei medii.                                    

sept. 122011
 

Amigdalele si tesutul adenoidian (vegetatiile adenoide, gresit denumite “polipi”)  fac parte din asa-numitul inel Waldeyer  situat la nivelul faringelui. Acesta este o “poarta de aparare” impotriva infectiilor si joaca un rol important in dezvoltarea sistemului imun, sintetizand limfocitele B. Principalele probleme ale amigdalelor si tesutului adenoidian sunt infectia si hipertrofia (marirea exagerata).

amigdale-vegetatii-adenoide

Majoritatea episoadelor de amigdalita acuta sunt infectii virale auto-limitante, acest grup putand include si mononucleoza infectioasa (cunoscuta ca si “boala sarutului”). Infectiile virale pot evolua cu febra mare si durere intensa in gat, mimand oarecum infectiile bacteriene. Cu toate aceste semne alarmante, tratamentul antibiotic de prima intentie este de evitat, fiind necesar numai tratament simptomatic (antitermice, antiinflamatoare, dezinfectante orofaringiene, hidratare adecvata, regim alimentar usor). Din pacate, la noi in tara exista un abuz de antibiotice care a dus la cresterea rezistentei microorganismelor la antibiotice din ce in ce mai potente. Folosirea pe scara larga a antibioticelor cu spectru larg, curele scurte de antibiotic (1-3 zile), dozele indecvate si accesul facil la antibioterapie ne-au creat tuturor (si medici si pacienti)un mare dezavantaj. Instalarea rezistentei bacteriilor la antibiotice va fi, in lipsa responsabilitatii noastre, mereu cu un pas inaintea cercetarii stiintifice pentru producerea de noi medicamente. Nu este suficient ca un pacient nu a abuzat de antibiotic, el poate fi infectat cu un microb deja “tratat “ , deja rezistent.  In perioada infectiilor acute de cai respiratorii superioare (IACRS) , copilul trebuie scos, pe cat posibil, din colectivitate din cauza contagiozitatii acestor viroze. Trebuie, de asemenea, avuta o grija suplimentara si in perioada imediat urmatoare, de convalescenta, in care organismul este mai sensibil, mai susceptibil de a contracta o alta infectie. Parintilor care asteapta ca, la un moment dat al vietii, copilul sa se “imunizeze” si sa nu mai raceasca niciodata, le dau o veste proasta: imunitatea dupa majoritatea virozelor respiratorii nu este pe toata viata insa, odata cu maturarea sistemului imun, simptomatologia este din ce in ce mai putin rasunatoare , boala fiind, dupa cum am spus mai sus, auto-limitanta.

amigdale-vegetatii-adenoidePrincipala bacterie (microb) care produce amigdalita acuta este streptococul beta-hemolitic grup A (SBHGA) . Copiii cu infectii acute dovedite ca fiind cu SBHGA trebuie tratati cu antibiotic, antibioticul de electie  fiind  penicilina, acest microorganism pastrandu-si sensibilitatea fata de penicilina.  In cazul alergiei la penicilina, pot fi folosite antibiotice din alte clase (macrolide, cefalosporine) insa numai dupa prescriptia medicului! In ultima vreme exista si la noi in tara teste rapide de depistare a SBHGA pentru a putea institui tratamentul fara intarziere. Durata unui tratament corect in cazul infectiilor cu SBHGA este de 10 zile, urmand ca la minimum 72 de ore de la terminarea curei de antibiotic sa se repete examenul bacteriologic al secretiei faringiene.

sept. 052011
 
Nas

Reprezinta cea mai frecventa urgenta din sfera ORL. Uneori este un episod anodin (la copii, tineri fara alte probleme de sanatate), alteori poate fi un simptom de gravitate majora ( la persoanele in varsta si la cei cu patologie severa).

Epistaxis - Nas

Din punct de vedere al cantitatii sangelui pierdut, epistaxisul poate fi usor, mijlociu sau sever.

Din punct de vedere al localizarii, poate fi anterior (cel mai frecvent), posterior si difuz.

Sediul epistaxisului anterior: pata vasculara Kiesselbach (albastru), situata in partea antero-inferioara a septului nazal, la 1 cm de spina nazala. In aceasta zona vasele sunt superficiale si au peretii subtiri, ceea ce explica frecventa epistaxisurilor la acest nivel.

Cauzele epistaxisului sunt locale si generale. Dintre cele locale amintim:

  • inflamatiile (acute si cronice)
  • corpii straini (foarte frecvent intalniti la copii)
  • traumatismele
  • tumorile (benigne sau maligne)
Imagine endoscopica

Imaginea endoscopica a unui punct de sangerare situat la nivelul petei vasculare

Cauzele generale cele mai frecvente sunt cele cardio-vasculare ( in mod special hipertensiunea arteriala) si cele hematologice ( perturbari in coagularea sangelui) . Exista si alte cauze: renale, endocrine , medicamentoase (deloc de neglijat acestea din urma, deoarece exista din ce in ce mai multi pacienti care fac tratament cu  anticoagulante).

nasImportant pentru pacienti si apartinatori este sa stie conduita corecta pana la prezentarea la medic. Pacientul nu trebuie culcat pe spate deoarece, in acest caz, nu se opreste sangerarea, ci exteriorizarea ei. Sangele se scurge in faringe si este inghitit sau, in cazul unor hemoragii masive, poate produce inundarea cailor respiratorii. Pacientul trebuie sa stea in sezut in cazul unui epistaxis minor sau culcat pe o parte (sau pe burta), in cazul unei hemoragiii moderate sau severe. Daca pacientul sta in sezut, capul trebuie aplecat putin in fata si se face compresia digitala a narinei pe care se exteriorizeaza sangele (bolnavul apasa cu degetul pe toata suprafata laterala cartilaginoasa, nu osoasa, a nasului).

Pozitia aceasta trebuie mentinuta 10-15 minute timp in care, daca exista posibilitatea, se aplica comprese reci (nu gheata!) pe nas. Pacientul este sfatuit sa nu inghita sangele care ajunge in cavitatea bucala din 2 motive: 1. Sangele ajuns in stomac poate irita mucoasa gastric (cu toate consecintele ulterioare) si se poate ajunge la confuzii cu o hemoragie digestiva superioara : 2. Nu poate fi apreciata cantitatea de sange pierdut si se intarzie abordarea corecta a consecintelor episatxisului.

In multe cazuri este suficienta compresiunea digitala. Cu toate acestea, in cazul epistaxisurilor chiar minore, insa repetitive, este necesara prezentarea la cabinetul ORL.

In cazul hemoragiilor moderate sau severe, pacientul trebuie sa se prezinte in serviciul de urgenta. Pana in momentul prezentarii sunt necesare aceleasi masuri de hemostaza locala : compresie digitala, decubit lateral (sau ventral) si eliminarea sangelui care ajunge in faringe.

De evitat in cazul epistaxisurilor repetate : aspirina si antiinflamatoarele nesteroidiene ( ibuprofen, diclofenac, piroxicam s.a.), efortul fizic, expunerea la caldura, administrarea de cortizon intranasal.

sept. 012011
 

Undele sonore se propagă, din aproape în aproape, până în dreptul pavilionului urechii (figura 1D2−1).

Urechea Fig. 1D2-1. Structura urechii umane.

Undele sonore sunt transmise prin canalul urechii (1) către membrana timpanului (2), care este pusă în vibraţie.

Un ansamblu de oase minuscule, articulate, (3) transferă vibraţiile către o formaţiune spirală − cohleea (4). Fluidul din interiorul cohleei este pus în vibraţie şi stimulează mii de celule sensibile la vibraţii.

Vibraţii cu frecvenţe diferite provoacă în interiorul cohleei provoacă în interiorul cohleei unde staţionare, având maximele în diferite zone ale acesteia.

Vibraţiile cu frecvenţe joase produc maxime mai aproape de vârful cohleei, iar vibraţiile cu frecvenţe mai înalte produc maxime mai aproape de baza acesteia (figura 1D2−2).

Unde sonore

Fig. 1D2-2. Vibraţii cu frecvenţe diferite provoacă în cohlee unde staţionare cu maxime localizate în diferite zone ale acesteia.

Astfel, frecvenţe diferite vor stimula grupuri diferite de celule. Aceste celule transformă vibraţiile în semnale neurale (impulsuri electrice), care sunt transmise către creier prin intermediul nervilor auditivi.

Creierul este cel care interpretează semnalele electrice primite, oferindu−ţi senzaţii auditive diferite pentru unde sonore având frecvenţe diferite.

© 2019 OTORINOMED
Drafie's Design